Ministerul Sănătății: Niciun concurs pentru funcția de manager nu va avea loc în perioada următoare

Ministerul Sănătății: Niciun concurs pentru funcția de manager nu va avea loc în perioada următoare
Publicat: 01/06/2016, 11:28

„Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care retras reprezentanții Ministerului Sănătății din consiliul de administrație de la Spitalul Floreasca și din comisia de contestație din cadrul concursului pentru funcția de management, concurs care trebuia să se desfăsoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfășurarea concursului”, a declarat în cadrul unei conferințe de presă Laurențiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătății.

Acesta a precizat că potrivit proiectului de management, funcțiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanță.

„E convingerea ministerului că a venit momentul pentru a analiza și a efectua modificări privind procedura de selecție a viitorilor manageri. Procesul de selecție este o parte foarte importantă a acestui angrenaj. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conțină criterii clare de performanță. Printre criterii l-aș menționa pe cel de raportare reală a infecțiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenție asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienților. Niciun concurs pentru ocuparea funcției de manager nu va avea loc până nu se va definitivva acest proiect de management iar termenul este de câteva săptămâni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătății.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Avertisment NASA: Un fenomen „ciudat” poate lovi oricând lumea
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Minivacanță de 4 zile în august pentru angajații din România. Cine beneficiază de cele 4...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Comisarul Gărzii de Coastă, prins beat şi drogat la volan, e fiul unui celebru om...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Diana, tânăra ucisă de soț cu toporul, a fost înmormântată de ziua copilului ei: „Ea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Ministerul Culturii vrea să cumpere Palatul Reginei Maria din Mamaia
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Dispar banii cash. Capcana de care oamenii n-au fost conștienți. Băncile dau banii înapoi
Avertisment pentru utilizatorii de iPhone și Android. Riscuri mari la încărcarea prin USB
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Un apropiat de Camorra care este și unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia,...